În rapoartele medicale sau în urma unor investigații imagistice, mulți pacienți întâlnesc termenul de „calcificare”. Deși la prima vedere poate suna alarmant, calcificarea nu înseamnă întotdeauna o problemă gravă. Este însă un semnal important pe care medicii îl analizează atent pentru a înțelege starea țesuturilor și a organelor.
Ce este calcificarea
Calcificarea reprezintă depunerea de săruri de calciu în țesuturile corpului, acolo unde, în mod normal, nu ar trebui să existe astfel de depozite. Practic, calciul – mineral esențial pentru sănătatea oaselor și a dinților – se acumulează în exces în alte zone ale organismului, cum ar fi vasele de sânge, rinichii, plămânii sau țesuturile moi.
Această depunere devine vizibilă la investigații precum radiografia, ecografia, computerul tomograf (CT) sau RMN.
Tipuri de calcificări
- Calcificări fiziologice – apar odată cu înaintarea în vârstă și sunt considerate normale (de exemplu, în cartilaje sau în anumite structuri osoase).
- Calcificări patologice – apar ca urmare a unor boli sau traumatisme, atunci când calciul se depune în țesuturi afectate. Acestea pot indica inflamații cronice, infecții sau alte afecțiuni.
Unde pot apărea calcificările
- În vasele de sânge – calcificarea arterelor (ateroscleroză) este un factor de risc pentru boli cardiovasculare.
- În rinichi – pot indica litiază renală (pietre la rinichi).
- La nivelul sânilor – descoperite prin mamografie, pot fi benigne, dar uneori pot semnala și un risc de cancer mamar.
- În plămâni – calcificările pulmonare apar de obicei după infecții vechi (ex. tuberculoză).
- În creier – pot fi asociate cu afecțiuni neurologice sau cu procesul natural de îmbătrânire.
- În articulații și tendoane – cauzează durere și rigiditate, fenomen cunoscut ca „tendinită calcificantă”.
Ce indică medical
Prezența calcificărilor nu este o boală în sine, ci un semn al unui proces care are loc în organism. În funcție de localizare și de aspect, medicul poate interpreta:
- Dacă este un fenomen benign, legat de vârstă sau de un proces de vindecare.
- Dacă semnalează o afecțiune care necesită investigații suplimentare – de exemplu, probleme cardiace, renale sau oncologice.
- Dacă necesită tratament imediat sau doar monitorizare periodică.
Factori care favorizează calcificările
- Vârsta înaintată.
- Nivelul crescut de calciu sau fosfați în sânge.
- Afecțiuni cronice (diabet, boli renale, afecțiuni cardiovasculare).
- Traumatisme și inflamații repetate.
- Infecții anterioare.
Cum se gestionează calcificările
Tratamentul depinde exclusiv de cauza descoperită:
- În unele cazuri nu este nevoie de nicio intervenție, doar monitorizare.
- Dacă sunt asociate cu boli cardiovasculare, medicul poate recomanda schimbări de stil de viață, medicamente sau proceduri speciale.
- În cazul calcificărilor dureroase ale tendoanelor sau articulațiilor, se pot aplica terapii antiinflamatoare, fizioterapie sau, rar, intervenții chirurgicale.
- Pentru calcificările suspecte (de exemplu, în sân), se recomandă investigații suplimentare (biopsie) pentru a exclude riscurile oncologice.
Concluzie
Calcificarea este depunerea anormală de calciu în țesuturi și organe, semnalând fie procese naturale de îmbătrânire, fie posibile afecțiuni medicale. Ea nu trebuie ignorată, dar nici privită automat ca un diagnostic grav. Interpretarea corectă o face întotdeauna medicul, în funcție de istoricul pacientului și de investigațiile suplimentare. În esență, calcificările sunt un semn de „poveste” pe care organismul o scrie în interior, iar descifrarea ei ajută la înțelegerea și menținerea sănătății.
